vineri, 26 noiembrie 2010

Drumul bicicletei 15

Daca la editia a X-a am ales un traseu lung care ocolea tot Bucurestiul si unea punctele de plecare de la celelalte editii, la a XV editie, am ales sa revenim de unde am plecat, si anume in cartierul Drumul Taberei.

Ne-am adunat in parcul Eroilor, langa statuia Eroilor sanitari Am pornit prin fata bisericii Sf. Elefterie nou, apoi pe langa Sf. Elefterie vechi. Am urcat panta de la Academia militara, am trecut de intersectia de la Razoare, unde cativa s-au grabit sa forteze pe rosu, apoi ne-am continuat drumul pe Drumul Taberei.

Cu toate ca am incercat sa mentinem o viteza de 15 KM/h, au fost cativa care vroiau cu orice pret sa fie primii, si datorita acestui lucru, si faptului ca nu stiau traseul, am scurtat un pic din traseu, facand stanga pe Valea Ialomitei, in loc de Valea Argesului. Am iesit in Timisoara si am pornit spre Valea Cascadelor, unde ne-a intampinat un miros respingator, venit probabil de la depozitele de carne din zona. Am continuad mergand frumos pe prima banda pe Iuliu Maniu.

La Gorjului, mergeam in chiar in spatele Flaviei, cand vine un microbuz de pe banda doi, si se inghesuie incercand sa isi faca loc in grup, si mai mai sa se urce pe Flavia, continuand binenteles sa ii "impinga pe toti biciclistii. Catalin i-a tras un pumn in oglinda, in ideea, ca poate il face sa o foloseasca, apoi eu impreauna cu Marian Sinoaie, am trecut repede in fata lui, oprindu-ne la semafor, si fortandu-l in felul asta si pe el sa opreasca. Binenteles ca am si plecat incet cand s-a pus verde, pentru a lasa cat mai multi biciclisti sa treaca, inainte de a se repezi cel cu microbuzul peste ei.

In continuare drumul a decurs fara incidente si ne-am "dat tare" prin campusul Politehnicii, unde unii mai vroaiu cateva ture :D

Am iesit din Poli, si am intrat in regie, si ne-am oprit la o terasa, unde binenteles nu prea aveam loc, dar am ramas o vreme buna aici la socializare.

Au fost aproximativ 40 de biciclisti care au participat la aceasta iesire, printre care si vreo 5 bicicliste. Se pare ca se inmultesc si ele, lucru bun de altfel.

A mai scris si Gabriel despre aceasta iesire: Drumul Bicicletei 15.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Următoarea întâlnire:

Kilometrul Verde
30-06-2012
Ora va fi anuntata din timp util




Postări populare

Facebook

Mergi pe Drumul Bicicletei

Mergi pe Drumul Bicicletei
Un produs Blogger.

ZeList